Romanian Fashion Week Editia a XII-a Iasi, 9-10 iunie 2010.Romanian Fashion Week, cel mai longeviv si celebru eveniment de moda din Romania, a ajuns la cea de a XII-a editie.
Înfiintat si sustinut de catre Irina Schrotter, Romanian Fashion Week a prezentat în fata publicului de specialitate si a invitatilor, de-a lungul a 11 editii, colectiile celor mai importanti designeri din România, dar si colectiile unor invitati din strainatate. RFW a sustinut si promovat tinerii designeri si marcile românesti de prêt-à-porter, fiind un eveniment dedicat, de multe ori chiar în întregime, modei românesti..
În acest an, 2010, Romanian Fashion Week – evenimentul organizat de asociatia FIT- “Future In Textile”, va invita sa îi fiti alaturi pentru cea de a 12-a oara. Cu aceasta ocazie, Irina Schrotter împreuna cu întreaga echipa de organizare au hotarât ca e momentul sa dea un semnal pozitiv pe piata modei din România. “Suntem dupa un 2009 greu, în care marea majoritate a societatilor românesti implicate în industria modei au avut de suferit. Criza înca nu a trecut, dar consideram ca e necesar sa facem un pas decisiv, sa demonstram toti împreuna ca nu suntem învinsi, ca acest val de recesiune economica nu ne-a doborât. Suntem aici si mergem înainte! Iar Romanian Fashion Week trebuie sa fie în continuare în fruntea tuturor actiunilor de sustinere a modei românesti”, spune Irina Schrotter.
Aceasta editie se va desfasura, cum este si firesc, la Iasi, în zilele de 9 si 10 iunie a.c. . Pe podiumul instalat la Sala Sporturilor vor fi prezentate 21 de colectii, cu o sceno-tehnica de specialitate si o întreaga desfasurare de forte, asa cum ne-am obisnuit. Vor fi prezenti, ca întotdeauna, 150 de tehnicieni si peste 300 de manechine. Ca si la editiile trecute, Romanian Fashion Week va invita peste 100 de jurnalisti din presa scrisa si televiziune si, tot ca în fiecare an mediatizarea evenimentului va asigura transmisiuni în direct, reportaje speciale, talk show-uri etc. Evenimentul va fi prezent în lumea virtuala prin intermediul site-ului de specialitate www.fashionandbeauty.ro si a site-ului www.121.ro, unul dintre cele mai cunoscute din România, dar si prin intermediul celor mai renumiti blogeri din moda româneasca.
Cea de a XII-a editie a Romanian Fashion Week va sta anul acesta sub semnul atât de important si mai ales pozitiv al continuitatii. De aceea, în cadrul acestei editii vor fi prezentate colectiile pentru toamna/iarna 2010-2011 ale celor mai renumiti designeri din România, cei care au demonstrat ca au puterea sa mearga mai departe. Dintre participantii deja anuntati îi amintim pe :
Irina Schrotter, Irina Schrotter&Andreea Raicu, Lena Criveanu, Mihaela Glavan, Razvan Ciobanu, Cristina Nechita, Stephan Pelger, Violeta Costin, Alina Latan, Dinasty, Mircea Barbulescu, Ravioli, Jolidon, Alina Botea, Andreea Tincu&Sense, Lucian Pop, Kinga Varga, Adelina Ivan, Andra Clitan si înca multi altii.